Harry Werczberger

Povestea

Mea

Fiecare are propria poveste, iar aici o regăsești pe a mea.

Povestea mea este despre cum am început să dezvolt pagini web și cum acest hobby s-a transformat într-o adevărată pasiune.

Experiența mea profesională este una unică, am pornit pe drumul „jobului” relativ devreme și în mai multe direcții în paralel, am dorit să trăiesc trăirea fiecărui drum fără să pierd contact cu alte drumuri deja pornite în trecut. Pasiunea mea de I.T. cu tot universul lui de diversificări a făcut parte în permanență de realitatea mea. Însă pe lângă acest job de zi cum îl numeam eu, am făcut o cariera în zona de HoReCa, am avut locații (bar, cafenea și restaurant), am administrat cluburi, am organizat evenimente pentru mii de oameni, am pus muzică și am făcut consultanță pentru noi afaceri care se deschid în acest domeniu.Pe măsură ce trece timpul și vârsta te prinde din urma ți se schimbă atât orizontul de interese precum și timpul pe care îl ai disponibil, așa că odată ajuns la vârsta de 35 ani m-am decis să ”agăț în cuier” ghetele de clubbing și să revin la pasiunea mea din copilărie, filosofia, religia și în general înțelegerea mai bună a realității.

I.T.-ul a reprezentat pentru mine înțelegerea cum să conectăm și să comunicăm eficient și productiv digital, însă indiferent cât de avansat am ajuns mereu au apărut problemele specifice domeniului și anume utilizatorii. Nu aveam o înțelegere bună asupra lor așa că m-am decis să mut atenția către ei, am pus deoparte digitalul și m-am scufundat în uman.

Întâi am făcut o certificare de Master Trainer cu accent pe lucrul cu adulții, apoi am intrat în lumea N.L.P. și nu m-am oprit până nu am obținut cel mai avansat grad de Master Trainer. Am avut plăcerea să fac certificarea la o scoală de N.L.P. cu o doză substanțială de energie și emoție așa că mi s-au deschis multe noi oportunități. Una dintre ele a fost Yoga. Soția mea, Ana, a deschis o scoală de YOGA în 2013, din care fac parte și eu, predând filosofie Yoga la cursurile acreditate pe care le susținem la studio-ul nostru.

La un moment dat mi-am dat seama că am pătruns suficient de adânc în cercetarea ”omului” ca ființă și comportament, cât să înțeleg cum să îl ghidez să se conecteze mai bine cu abstractul, deoarece I.T.-ul este abstract pentru foarte multă lume, așa că am revenit în acest univers de data aceasta cu pălăria de antreprenor și coach.

În zona de antreprenoriat construiesc web-situri, concep arhitectură și design pentru companii și produse digitale, implementez sistem de tip E.R.P., lucrez cu start-up-uri, pregătesc organizații pentru audit și multe altele.

În zona de coaching lucrez cu persoane care fie dețin companii fie cu oameni în poziții cheie în corporații pentru a aduce plus valoare pentru ei atât la nivel de suflet cât și de business. Rezultatele sunt setate în mod individual însă toți clienții mei au înregistrat o triplare a cifrei de afaceri în perioada în care am lucrat împreună.

Concluzionând, acest website este de fapt o carte de vizită proprie, în care am încercat să sintetizez întregul meu univers de activitate și de interes, astlfel dacă ești pregătit să colaborăm, trimite-mi un semn prin formularul de mai jos.

0 +
Ani de experiență

(    Istoric    )

1998

– I.T. Technician - Hashavshevet

2000

– Vice Network Admin - A.I.P.M

2002

– I.T. Country Manager - Fresenius Kabi

2005

– ICT Consultant - S.A.T.L. Group

2006

– I.T. Manager - District Group

2008

– I.T. Manager - K.G.B. Network Security

2010

– I.T. Country Manager - Autoliv Romania

2013 - Now

– I.T. Entrepreneur - Yoga Team

(    Cu cine colaborez?    )

o imagine cu 2 forme de 6 in culoarea galbena

Răspund de obicei în 24 ore